Guidance for identification
Kačenka česká (Verpa bohemica (Krombh.) J. Schröt. 1893, syn.: Ptychoverpa bohemica (Krombh.) Boud. 1907) je jedlá a vyhledávaná vřeckovýtrusná houba z čeledi smržovitých (Morchellaceae) rostoucí od dubna do května v listnatých hájích.[2]
Plodnice je apothecium, členěné na třeň a klobouk a vysoké v dospělosti asi 5 až 20 cm.
Klobouk je drobnější, asi 1–5 cm velký,[3] má nepravidelný kuželovitý nebo zvonovitý tvar. Klobouk je dutý, směrem dolů otevřený a dosti tenkomasý. Vnější povrch klobouku je výrazně zvrásněný víceméně svislými, zkroucenými, několik milimetrů vysokými žebry, místy se větvícími a vidlenými, která jsou příčně pospojována poněkud nižšími nepravidelnými přepážkami. Barva vnější strany klobouku je žlutookrová až žlutohnědá, v mládí světlejší, později do hněda tmavnoucí. Vnitřní strana klobouku je hladká, bělavá až našedlá. Thecium pokrývá vnější stranu klobouku. Až v samém vrcholu klobouku je tento připojen ke třeni.[4][5][6]
Třeň je nepravidelně válcovitý, poměrně dlouhý (až 15 cm), jen 1-3 cm široký, bělavě nažloutlé až světle žlutohnědé barvy. Na povrchu třeně bývá kruhovitě jemně bělavě plstnatý.[7][6] Třeň je dutý, dutina je vyplněna řídkým bílým vatovitým pletivem.[5][6] V mládí bývá třeň dosti krátký, klobouk jen o málo přesahující, postupně se však významně prodlužuje.[8][9]
Dužnina je v celé plodnici dosti tenká (jen několik milimetrů), světle šedožlutá, křehká. Vyznačuje se příjemnou vůní i chutí.[10]
Výtrusy jsou uloženy ve vřecku pouze po dvou a vyznačují se obrovskými rozměry, 50-90x15-22 µm.[3][5]. Jsou elipsoidního tvaru. Výtrusný prach má okrovou barvu.[9]
Vyskytuje se v březnu a dubnu, nepříliš hojně, a to v listnatých hájích, lužních lesích, křovištích a zarostlých sadech, zejména pod olšemi, topoly, vrbami, jasany a růžovitými dřevinami – především pod třešněmi a trnkami.[5][4][10][6] Preferuje spíše zásadité podloží.[6] Vyrůstá obvykle ve skupinách, někdy velmi početných, a to obvykle v místech s vrstvami spadaného listí apod.[6][4]
Vyskytuje se v Eurasii i Severní Americe.
Kačenka česká je vynikající jedlý druh,[7][11] bývá uváděn mezi nejchutnějšími houbami.[4] Je široce kuchyňsky využitelná,[6] lze ji sušit.[10] Některé osoby mohou být na tento druh alergické, podobně jako je tomu u některých jiných hub, což se projevuje zažívacími obtížemi;[12][13][14] těmto osobám se pak konzumace kačenky nedoporučuje.[6]
Obrázky, zvuky či videa k tématu kačenka česká ve Wikimedia Commons
Kačenka česká (Verpa bohemica (Krombh.) J. Schröt. 1893, syn.: Ptychoverpa bohemica (Krombh.) Boud. 1907) je jedlá a vyhledávaná vřeckovýtrusná houba z čeledi smržovitých (Morchellaceae) rostoucí od dubna do května v listnatých hájích.
Die Runzel- oder Böhmische Verpel (Verpa bohemica) ist eine Pilzart aus der Familie der Morchelverwandten. Die runzelig-faltige Kappe ist lediglich an der Stielspitze angeheftet, der Stiel jung wattig ausgefüllt und später gekammert hohl. Der Schlauchpilz fruktifiziert im Frühjahr, ist in süddeutschen Auwäldern auf Kalkböden ortshäufig, ansonsten aber selten anzutreffen.
Die Runzel-Verpel bildet bis 15 cm hohe Fruchtkörper (morchelloide Komplexapothecien[1]), die in Hut und Stiel gegliedert sind. Der etwa 2–5 cm hohe und 2–3 cm breite Hut sitzt glocken- oder walzenförmig auf dem Stiel. Er ist nur am abgerundeten Scheitel mit dem Stiel verwachsen und hängt ansonsten frei über dem Stiel herab. Die Hutoberfläche ist unregelmäßig runzelig/hirnartig oder mit hervortretenden Längs- und dazwischenliegenden Querrippen strukturiert, ihre Farbe reicht von gelb über ocker- bis dunkelbraun. Die Rippen sind häufig dunkler. Die Hutunterseite ist dagegen kontrastierend weißlich bis ockerfarben. Der jung wattig ausgestopfte Stiel ist im Alter gekammert hohl und wird bis zu 15 cm lang. Er hat erst weißliche, später gelbliche bis ockerliche Farbtöne und ist mit flockig-kleiigen, manchmal ringförmig angeordneten Schüppchen bedeckt. Das wachsartig-brüchige und etwas zähe Fleisch riecht und schmeckt unauffällig.[2]
Auffallend sind die Schläuche, in denen jeweils nur 2 riesige Sporen heranreifen. Die Sporen sind hyalin, lang-zylindrisch, manchmal leicht gebogen[3], glattwandig und messen 60–90 × 15–18 µm. Die Schläuche in der Fruchtschicht sind zudem mit fadenförmigen Paraphysen untermischt.[2]
Die Fingerhut-Verpel hat eine glatte oder allenfalls schwach runzelige Kappe. Darüber hinaus ähnelt die Runzel-Verpel den Morcheln, insbesondere der Käppchen-Morchel. Bei Letztgenannter ist jedoch ungefähr die Hälfte der Kappe mit der Stielspitze verwachsen und die Kappe hat eine grubig-längsgerippte Oberflächenstruktur. Der Stiel ist völlig hohl, selbst bei jungen Exemplaren, und außen auffallend körnig-granuliert beschaffen. Sowohl bei der Fingerhut-Verpel als auch bei den Morcheln sind unter dem Mikroskop 8-sporige Schläuche zu sehen.
Die Runzel-Verpel ist ein Bodensaprobiont. Sie wächst in warmen Lagen lichter Laubwälder, Flussauen, Gebüsche und unter Hecken vorwiegend auf Kalkböden, aber auch über Basalt und Geschiebemergel der Jungmoränen.[3]
Die Fruchtkörper erscheinen in Mitteleuropa von April bis Mai, in Flussauen oft in großer Zahl. Allerdings fruktifiziert die Spezies nicht jedes Jahr.[3]
Die Art kommt vom Mittel- und Schwarzmeergebiet bis ins nördliche Norwegen vor, fehlt aber in Westeuropa sowie im Norden Deutschlands und Polens.[3]
Die Runzel-Verpel ist essbar. Gemeinhin wird empfohlen, den Pilz wegen seiner Seltenheit zu schonen.[4][5][2][6] Zum Speisewert schreibt Gisela Lockwald in ihrem Pilzkochbuch, dass die Fruchtkörper zwar angenehm nach Pilz schmecken sollen, aber jedes morchelähnliche Aroma vermissen lassen. Deshalb und wegen des Naturschutzes rät sie vom Sammeln ab.[7]
Die Art wird von einigen Autoren als einzige Art in die Gattung Ptychoverpa gestellt.
Die Runzel- oder Böhmische Verpel (Verpa bohemica) ist eine Pilzart aus der Familie der Morchelverwandten. Die runzelig-faltige Kappe ist lediglich an der Stielspitze angeheftet, der Stiel jung wattig ausgefüllt und später gekammert hohl. Der Schlauchpilz fruktifiziert im Frühjahr, ist in süddeutschen Auwäldern auf Kalkböden ortshäufig, ansonsten aber selten anzutreffen.
Verpa bohemica is a species of fungus in the family Morchellaceae. Commonly known as the early morel or the wrinkled thimble-cap. The mushroom has a pale yellow or brown thimble-shaped cap—2 to 4 cm (3⁄4 to 1+5⁄8 in) in diameter by 2 to 5 cm (3⁄4 to 2 in) long—that has a surface wrinkled and ribbed with brain-like convolutions. The cap hangs from the top of a lighter-colored, brittle stem that measures up to 12 cm (4+3⁄4 in) long by 1 to 2.5 cm (3⁄8 to 1 in) thick. Microscopically, the mushroom is distinguished by its large spores, typically 60–80 by 15–18 µm, and the presence of only two spores per ascus.
In the field, the mushroom is reliably distinguished from the true morels on the basis of cap attachment: V. bohemica has a cap that hangs completely free from the stem. Although widely considered edible, some attention should be paid to the correct preparation. Consumption of the mushroom, not correctly prepared lead to reports of poisoning in susceptible individuals. Poisoning symptoms include gastrointestinal upset and lack of muscular coordination. V. bohemica is found in northern North America, Europe, and Asia. It fruits in early spring, growing on the ground in woods following the snowmelt, before the appearance of "true morels" (genus Morchella). The synonym Ptychoverpa bohemica is often used by European mycologists.
The species was first described in the scientific literature by the Czech physician and mycologist Julius Vincenz von Krombholz in 1828, under the name Morchella bohemica.[2] The German naturalist Joseph Schröter transferred it to the genus Verpa in 1893.[3] Ptychoverpa bohemica is a synonym that was published by Frenchman Jean Louis Émile Boudier in his 1907 treatise on the Discomycetes of Europe;[4] the name is still occasionally used, especially in European publications.[5] Boudier believed that the large, curved ascospores and the rare and short paraphyses were sufficiently distinct to warrant a new genus to contain the single species.[4][6] Ptychoverpa has also been classified as a section of Verpa.[7] The section is characterized by the presence of thick longitudinal ridges on the cap that can be simple or forked.[8] The species was first discovered in Canada by Alfred Brooker Klugh shortly before 1910[9] where it was referred to by another synonym, Morchella bispora.[10][11]
The specific epithet bohemica refers to Bohemia (now a part of the Czech Republic),[12] where Krombholz originally collected the species.[2] The mushroom is commonly known as the "early morel",[13] "early false morel", or the "wrinkled thimble-cap".[14] Ptychoverpa is derived from the Ancient Greek ptyx (genitive form ptychos), meaning "fold", layer", or "plate".[15]
The cap of this fungus (known technically as an apothecium) is 2 to 4 cm (3⁄4 to 1+5⁄8 in) in diameter by 2 to 5 cm (3⁄4 to 2 in) long, with a conical or bell shape. It is folded into longitudinal ridges that often fuse together (anastomose) in a vein-like network. The cap is attached to the stem at the top only—hanging from the top of the stipe, with the lobed edge free from the stem—and varies in color from yellowish brown to reddish brown; the underside of the cap is pale. The stem is 6 to 12 cm (2+3⁄8 to 4+3⁄4 in) long by 1 to 2.5 cm (3⁄8 to 1 in) thick, cream-white in color, and tapers upward so that the stem is thicker at the base than at the top.[16] Although the stem is initially loosely stuffed with cottony hyphae, it eventually becomes hollow in maturity; overall, the mushroom is rather fragile.[17] The spore deposit is yellow, and the flesh is white.[18]
Relative to other typical mushroom species, the spores of V. bohemica are huge, typically measuring 60–80 by 15–18 µm. They are elliptical, smooth, sometimes curved, and appear hyaline (translucent) to yellowish.[16] The spores, which number two (more rarely three)[19] per ascus are characteristic for this species.[13] The smooth, elliptical asci measure 275–350 µm long by 16–23 µm wide.[20] The British-Canadian mycologist Arthur Henry Reginald Buller determined that the asci are heliotropic—they bend toward light. As he noted, "I cut transverse sections though their pilei, examined these sections under the microscope, and at once perceived that in all the hymenial grooves and depressions the asci were curved outwards so that their opercula must have faced the strongest rays of light to which the ends of the asci has been subjected in the places where the fruit-bodies developed."[21] This response to the stimulus of light is significant because it permits a fruit body to point and later discharge its asci towards open spaces, thus increasing the chances that the spores will be dispersed by wind.[21] The paraphyses are thick and club-shaped, with diameters of 7–8 µm at their tips.[22]
In Russia Verpa bohemica is a commercial species. It is usually sold frozen. No clinical cases have been registered within the Russian Federation concerning intoxications to this mushroom up to date. Despite that, the edibility of this species has been source of different opinions. Although Verpa bohemica is eaten by many, consumption of large amounts in a single sitting, or on successive days, has been reported to cause poisoning in susceptible individuals.[23] Symptoms include gastrointestinal upset and lack of muscular coordination, similar to the effects reported by some individuals after consuming the false morel species Gyromitra esculenta.[19] The responsible toxin in G. esculenta is gyromitrin; it was suspected that V. bohemica may be able to synthesize low levels of the toxin,[24] however, no experiments on V. bohemica have concluded that it contains any level of gyromitrin.[25] Over-consumption of the mushroom has been reported to have induced a coma.[26] There are also reports of alcohol intolerance (disulfiram-like reaction) after consumption.[27]
The edibility of Verpa has been concluded to be the same as that of Morchella:[25] always cook thoroughly and if eating for the first time, restrict consumption to small portions to test tolerance.[13] Some advocate only eating the caps and discarding the stems.[28] Opinions on the flavor of the mushrooms vary, ranging from "strong but not on a par with true morels",[29] to "pleasant",[18] to "not distinctive".[5]
The closely related species Verpa conica typically has a smooth cap, although specimens with wrinkled caps are known. V. conica may be distinguished microscopically by its eight-spored asci.[29] Its North American range extends much further south than V. bohemica.[20] Another similar group of species are the "half-free" morels, Morchella semilibera and others, which have a honeycombed cap that is attached to the stalk for about half of its length, and with ridges that are darker than the pits. Additionally, a cross-sectioned stem of a specimen of M. semilibera is hollow, while V. bohemica usually has cottony wisps in the stem,[5] and M. semilibera usually has vertical perforations near the base, while V. bohemica lacks them. Verpa bohemica may be reliably distinguished from all similar species by its much larger spores.[30]
The fruit bodies of V. bohemica grow singly or scattered on the ground in woods in early spring, often before the appearance of the morel, and throughout the morel season.[5] It is often found along riverbanks, near cottonwoods, willows and aspens, often buried in plant litter.[14] The fungus prefers to fruit in moist areas with ample sunlight.[31] Its minimum growth temperature is 3 °C (37 °F), with an optimum of 22 °C (72 °F), and a maximum of about 30 °C (86 °F).[32] A study of carbon and nitrogen isotope ratios indicated that Verpa bohemica is saprobic, that is, obtaining nutrients from decomposing organic matter.[33] It has been suggested, however, that the fungus is mycorrhizal for at least part of its life cycle.[34] The fungus has a wide distribution throughout northern North America;[5] its range extends south to the Great Lakes in the Midwestern United States, and south to northern California on the West Coast.[20] In Europe, the fungus is widely distributed, and has been collected from Austria,[35] the Czech Republic,[36] Denmark,[35] Finland,[37] Germany,[38] Norway,[39] Poland,[40] Russia, [41] Romania, Slovenia,[35] Spain,[35] Sweden,[42] and Ukraine.[43] In Asia, it has been recorded from India[44] and Turkey.[45]
A 10-year study of the distribution, time of fruiting and habitats of morel and false morel population in Iowa showed that early false morels are the first morels to fruit in the spring, appearing shortly after leaves begin to form on deciduous trees. Narrow-head morels (Morchella angusticeps) fruit next, followed by the yellow or white morels (Morchella esculenta), then lastly Morchella crassipes.[46] The fruit bodies serve as a habitat for breeding dipterans (flies), including Porricondyla media, Pegomya geniculata, and Trichocera annulata.[47]
_J._Schr%C3%B6t_318339.jpg)
.JPG)
_zum_Fr%C3%BChlingsanfang_in_der_D%C3%B6nche.jpg)
.JPG)
{{cite web}}: CS1 maint: multiple names: authors list (link) Verpa bohemica is a species of fungus in the family Morchellaceae. Commonly known as the early morel or the wrinkled thimble-cap. The mushroom has a pale yellow or brown thimble-shaped cap—2 to 4 cm (3⁄4 to 1+5⁄8 in) in diameter by 2 to 5 cm (3⁄4 to 2 in) long—that has a surface wrinkled and ribbed with brain-like convolutions. The cap hangs from the top of a lighter-colored, brittle stem that measures up to 12 cm (4+3⁄4 in) long by 1 to 2.5 cm (3⁄8 to 1 in) thick. Microscopically, the mushroom is distinguished by its large spores, typically 60–80 by 15–18 µm, and the presence of only two spores per ascus.
In the field, the mushroom is reliably distinguished from the true morels on the basis of cap attachment: V. bohemica has a cap that hangs completely free from the stem. Although widely considered edible, some attention should be paid to the correct preparation. Consumption of the mushroom, not correctly prepared lead to reports of poisoning in susceptible individuals. Poisoning symptoms include gastrointestinal upset and lack of muscular coordination. V. bohemica is found in northern North America, Europe, and Asia. It fruits in early spring, growing on the ground in woods following the snowmelt, before the appearance of "true morels" (genus Morchella). The synonym Ptychoverpa bohemica is often used by European mycologists.
Verpa bohemica es una especie de hongo de la familia Morchellaceae. Es una de varias especies conocidas informalmente como "falso morel". La seta tiene un píleo color amarillo pálido o marrón con forma de dedal de 2 a 4 cm de diámetro por 2 a 5 cm de largo. Tiene una superficie rugosa y estriada con circunvoluciones como las cerebrales.[1] El píleo cuelga de la parte superior de un tallo de color más claro y frágil, que mide hasta 12 cm de largo por 1 a 2,5 cm de espesor. Microscópicamente, el hongo se caracteriza por sus esporas grandes, típicamente de 60-80 micras por 15-18, y la presencia de sólo dos esporas por asca.[1]
En el campo, el hongo es fácil de distinguir de las morillas verdaderas por su píleo: el de V. bohemica cuelga completamente libre del estipe. Aunque es ampliamente considerado comestible, el consumo de la seta generalmente no se recomienda debido a reportes de intoxicación en personas susceptibles.[2] Los síntomas de envenenamiento incluyen malestar gastrointestinal y falta de coordinación muscular.[3] V. bohemica se encuentra en el norte de América del Norte, Europa y Asia. Fructifica en primavera, crecen en el suelo en los bosques cuando se derrite la nieve, antes de la aparición del género Morchella. Los micólogos europeos suelen denominarlo Ptychoverpa bohemica.
Verpa bohemica es una especie de hongo de la familia Morchellaceae. Es una de varias especies conocidas informalmente como "falso morel". La seta tiene un píleo color amarillo pálido o marrón con forma de dedal de 2 a 4 cm de diámetro por 2 a 5 cm de largo. Tiene una superficie rugosa y estriada con circunvoluciones como las cerebrales. El píleo cuelga de la parte superior de un tallo de color más claro y frágil, que mide hasta 12 cm de largo por 1 a 2,5 cm de espesor. Microscópicamente, el hongo se caracteriza por sus esporas grandes, típicamente de 60-80 micras por 15-18, y la presencia de sólo dos esporas por asca.
En el campo, el hongo es fácil de distinguir de las morillas verdaderas por su píleo: el de V. bohemica cuelga completamente libre del estipe. Aunque es ampliamente considerado comestible, el consumo de la seta generalmente no se recomienda debido a reportes de intoxicación en personas susceptibles. Los síntomas de envenenamiento incluyen malestar gastrointestinal y falta de coordinación muscular. V. bohemica se encuentra en el norte de América del Norte, Europa y Asia. Fructifica en primavera, crecen en el suelo en los bosques cuando se derrite la nieve, antes de la aparición del género Morchella. Los micólogos europeos suelen denominarlo Ptychoverpa bohemica.
Böömi sõrmkübarseen ehk kurrel (Verpa bohemica) on kottseente hulka kuuluv seeneliik.
Seent on leitud ka Eestist.
Seen on söödav.[1]
Böömi sõrmkübarseen ehk kurrel (Verpa bohemica) on kottseente hulka kuuluv seeneliik.
Seent on leitud ka Eestist.
Seen on söödav.
Poimukellomörsky (Ptychoverpa bohemica, myös Verpa bohemica) on Euroopassa ja Aasiassa kasvava kotelosienilaji, joka on esimerkkinä sienten taksonomian voimakkaasta muuttumisesta. Ensinnäkään kyseessä ei ole mörsky, vaan Morchellaceae-heimoon kuuluva laji, jonka sukukin on vielä epäselvä: käytetään nimiä Verpa ja Ptychoverpa. Laji on läheisempää sukua esimerkiksi kartiohuhtasienelle kuin mörskyille. Huhtasieniin laji joskus sekoitetaankin kevätsienenä. Suomessa laji on eteläpainotteinen, mutta ei aivan yleinen. Sitä tavataan useimmiten lantavissa haavikoissa ja lehdoissa, ei keskity pihapiiriin tai palopaikoille kuten huhtasieni.[2][1]
_Boudier_40184.jpg)
Poimukellomörskyn lakki on harmahtavan ruskea, pystyviiruinen, poimuttunut, kurttuinen. Jalka on liereä ja valkoinen tai punahäiveinen, yhdestä jopa kolmeen senttimetriä paksu. Lakin reuna ei kuitenkaan kiinnity jalkaan kuin huhtasienillä. Erityistä hajua tai makua ei poimukellomörskyllä ole, tai jos on, se ei ainakaan ole epämiellyttävä. Sientä voi käyttää ravinnoksi ja säilöä, ja on sitä kehuttu maukkaaksikin.[2][1][3]
Poimukellomörsky (Ptychoverpa bohemica, myös Verpa bohemica) on Euroopassa ja Aasiassa kasvava kotelosienilaji, joka on esimerkkinä sienten taksonomian voimakkaasta muuttumisesta. Ensinnäkään kyseessä ei ole mörsky, vaan Morchellaceae-heimoon kuuluva laji, jonka sukukin on vielä epäselvä: käytetään nimiä Verpa ja Ptychoverpa. Laji on läheisempää sukua esimerkiksi kartiohuhtasienelle kuin mörskyille. Huhtasieniin laji joskus sekoitetaankin kevätsienenä. Suomessa laji on eteläpainotteinen, mutta ei aivan yleinen. Sitä tavataan useimmiten lantavissa haavikoissa ja lehdoissa, ei keskity pihapiiriin tai palopaikoille kuten huhtasieni.
Poimukellomörskyn lakki on harmahtavan ruskea, pystyviiruinen, poimuttunut, kurttuinen. Jalka on liereä ja valkoinen tai punahäiveinen, yhdestä jopa kolmeen senttimetriä paksu. Lakin reuna ei kuitenkaan kiinnity jalkaan kuin huhtasienillä. Erityistä hajua tai makua ei poimukellomörskyllä ole, tai jos on, se ei ainakaan ole epämiellyttävä. Sientä voi käyttää ravinnoksi ja säilöä, ja on sitä kehuttu maukkaaksikin.
Ptychoverpa bohemica, Verpa bohemica
La Verpe de Bohême (Ptychoverpa bohemica, syn. Verpa bohemica), est une espèce de champignons ascomycètes de la famille des Morchellaceae. Elle présente certaines similitudes avec les morilles (genre Morchella), bien qu'elle n'en fasse pas partie. Son chapeau conique, qui n'est pas soudé au pied, est orné de grosses rides très irrégulières mais n'a pas les alvéoles caractéristiques des morilles. Comme ces dernières, elle apparaît au début du printemps en terrains humides et sablonneux. Elle n'est pas très fréquente, plus abondante en montagne.
Bien que le champignon soit considéré comme comestible par de nombreux ouvrages et agences sanitaires, des cas d'empoisonnement ont été rapportés chez des personnes sensibles et par surconsommation. Comme les morilles, il est toxique cru et ne doit être consommé que bien cuit ou après dessiccation.
L'espèce est décrite pour la première fois en 1828 par Julius Vincenz von Krombholz sous le nom de Morchella bohemica. Il choisit l'épithète spécifique en allusion à la Bohême, région historique de l'actuelle République tchèque dont il est originaire et où il collecte les spécimens de ce champignon. Le naturaliste allemand Joseph Schröter le transfère dans le genre Verpa en 1893. En 1907, le Français Émile Boudier publie un traité sur les Discomycètes d'Europe dans lequel il considère les caractéristiques de ce champignon suffisantes pour le séparer dans un nouveau genre, Ptychoverpa, dont il devient l'espèce type[1].
Le chapeau (qui est une apothécie[2]) est conique et mesure en moyenne de 2 à 5 cm de haut pour 2 à 4 cm de large[3]. Il est campanulé[4] et posé sur le pied comme un dé à coudre[5]. Sa surface interne est blanc jaunâtre et constitue la partie stérile. La surface fertile se situe à l'extérieur : elle est profondément marquée par des côtes épaisses et flexueuses qui sont orientées longitudinalement et parfois ramifiées. Elles sont brun-jaune à fauve et forment des cavités et des sillons très différents des alvéoles des morilles. La marge est libre et sinueuse, et peut présenter un mince filet blanc[4]. Le stipe est cylindrique et un peu rétréci vers le chapeau. Il s'allonge parfois démesurément, jusqu'à 20 cm de long, donnant un port particulièrement élevé au champignon. Sa surface est blanc jaunâtre et montre de zébrures floconneuses blanchâtres[6]. Il est fragile, d'abord farci d'une moelle cotonneuse, puis devient vite creux[3]. Il pénètre dans le chapeau et s'y rattache à mi-hauteur environ[7]. La chair du champignon est blanchâtre, mince et fragile, à la consistance de cire d'abeille[3]. Sa saveur est douce et son odeur d'abord fongique et agréable, puis spermatique avec l'âge[5]. La sporée est jaune[4].
Par son apparition précoce, son habitat et sa silhouette, la Verpe de Bohême est souvent confondues avec les différentes morilles (Morchella spp.) et morillons (Mitrophora semilibera). Elle est aussi fréquemment vendue comme « morille » sur les marchés[4]. Ses principaux caractères ditinctifs sont l'absence d'alvéoles et son chapeau qui n'est pas soudé au pied[5]. Il existe aussi d'autres verpes très proches, comme Verpa conica[4] ou Verpa digitaliformis[5]. Elles sont plus petites et leurs chapeaux sont presque lisses ou à peine ridés[4].
Un risque important de confusion existe avec la Gyromitre (Gyromitra esculenta) qui a déjà provoqué des empoisonnements mortels. Elle a un chapeau en forme de cervelle qui est soudé au pied à sa base[5].
Surtout répandue en montagne, la Verpe de Bohême est un champignon printanier[4]. Elle pousse dans les taillis, sous les frênes, les ormeaux et les noisetiers[6].
La Verpe de Bohême est traditionnellement considérée comme comestible : jugée excellente[5], ou un peu inférieure aux vraies morilles[4]. Comme ces dernières, elle est toxique crue et ne peut être consommée que bouillie dans une grande quantité d'eau, jetée après cuisson[8], ou séchée[9].
Il faut cependant noter que des effets indésirables ont été constatés chez des individus sensibles à la suite d'une consommation excessive en une seule prise ou de façon répétée sur plusieurs jours[10]. Les symptômes décrits comprennent un dérangement intestinal et une défaillance de coordination motrice, analogues à ceux que provoque l'ingestion de Gyromitra esculenta (syndrome gyromitrien)[11]. Les spécialistes font l'hypothèse que Verpa bohemica synthétiserait de faibles quantités de la même toxine (gyromitrine (en))[12]. Des cas de coma après consommation excessive du champignon ont été rapportés [13].
Malgré ces réserves, la Verpe de Bohême continue d'être signalée comme comestible par la Société mycologique de France[14]. Elle fait également partie de la liste des champignons comestibles publiée par l'Agence nationale de sécurité sanitaire de l'alimentation, de l'environnement et du travail (France) en 2017[15]. En Suisse, elle est reprise dans la liste positive des champignons comestibles entérinée par le Département fédéral de l'intérieur dans une ordonnance de 2016[16].
Dans le doute, il est conseillé de s'en tenir à de petites quantités, surtout s'il s'agit d'une première dégustation, afin de vérifier le niveau de tolérance du consommateur[17]. Certains spécialistes recommandent également de ne consommer que le chapeau et non le pied[18].
Ptychoverpa bohemica, Verpa bohemica
La Verpe de Bohême (Ptychoverpa bohemica, syn. Verpa bohemica), est une espèce de champignons ascomycètes de la famille des Morchellaceae. Elle présente certaines similitudes avec les morilles (genre Morchella), bien qu'elle n'en fasse pas partie. Son chapeau conique, qui n'est pas soudé au pied, est orné de grosses rides très irrégulières mais n'a pas les alvéoles caractéristiques des morilles. Comme ces dernières, elle apparaît au début du printemps en terrains humides et sablonneux. Elle n'est pas très fréquente, plus abondante en montagne.
Bien que le champignon soit considéré comme comestible par de nombreux ouvrages et agences sanitaires, des cas d'empoisonnement ont été rapportés chez des personnes sensibles et par surconsommation. Comme les morilles, il est toxique cru et ne doit être consommé que bien cuit ou après dessiccation.
Ptychoverpa bohemica (Krombh.) Boud., Hist. Class. Discom. Eur. (Paris): 34 (1907).
1–5 cm, campanulato-conico, spugnoso, color nocciola, libero dal gambo.
6-15 x 0,5–3 cm, cilindrico, biancastro e cavo.
Inconsistente.
Probabilmente simbionte e saprofita nei diversi stadi del ciclo vitale, fruttifica in boschi di latifoglie e a volte conifere, in primavera. Più frequentemente nelle vicinanze di corsi d'acqua, dove il terreno è impregnato, sotto salici, ontani, pioppi ma anche Prunus selvatici.
La presenza dI Gyromitrina in questo fungo, nociva per l'uomo, non è mai stata riscontrata. I quadri clinici legati alle intossicazioni di questo fungo infatti non sono stati riconducibili alla sindrome gyromitra, come riportato dallo studio di Sitta e Davoli.[1]
Dal greco ptux, ptukhos = piegato, arricciato
Bohemiškasis aukšliavarpis (lot. Verpa bohemica) – aukšliavarpių genties grybų rūšis.
Vaisiakūniai smulkūs. Kepurėlė 2-4 cm aukščio, 2-3 skersmens, kūgiška, varpelio formos, vingiuotai raukšlėta, gelsvai ruda, ruda, pilkai ruda, viršutinė dalis priaugusi prie koto. Kotas 5-10 cm ilgio, 1-1,5 cm storio, plaušuotas ar žvynuotas, tuščiaviduris, jaunų vaisiakūnių balsvas, senų – gelsvas. Trama balsva, trapi, malonaus kvapo ir skonio.
Auga balandžio – gegužės mėn. lapuočių miškuose, parkuose. Mėgsta kalkingas, molingas dirvas, šlaitus. Pavieniui aptinkami retai. Rastas Vilniaus, Zarasų, Joniškio rajonuose. Grybas III kategorijos. Vienas iš vertingiausių pavasarinių grybų.
Verpa bohemica is een paddenstoel uit de familie Morchellaceae.
A smija a la Verpa conica, ma ël capel a l'é pì scur e dzortut a l'é un pòch alveolà.
A chërs ant ij bòsch fresch.
A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
A l'é mej nen mangela.
A smija a la Verpa conica, ma ël capel a l'é pì scur e dzortut a l'é un pòch alveolà.
AmbientA chërs ant ij bòsch fresch.
Comestibilità A venta mai mangé un bolè trovà se un a l'é nen un bon conossidor dij bolè!
A l'é mej nen mangela.
Naparstniczka czeska (Verpa bohemica (Krombh.) J. Schröt.) – gatunek grzybów z rodziny smardzowatych (Morchellaceae)[1].
Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Morchellaceae, Pezizales, Pezizomycetidae, Pezizomycetes, Pezizomycotina, Ascomycota, Fungi[1].
Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w roku 1834 Krombholz nadając mu nazwę Morchella bohemica. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w roku 1893 Joseph Schröter, przenosząc go do rodzaju Verpa[1].
Niektóre synonimy naukowe[2]:
Nazwę polską podaje checklist[3]. W niektórych atlasach grzybów gatunek ten opisywany jest także jako smardzówka czeska (Ptychoverpa bohemica)[4].
Zbudowany z główki i trzonka. Osiąga wysokość do 10-20 cm[5].
Dzwonkowata, czasem nieregularnie kolista.2-4 cm wysoka, 2-3 cm szeroka, z podłużnymi, grubymi, falistymi żeberkami. Barwa żółtobrązowa lub ochrowa. Główka jest wolna, czyli nie zrośnięta z trzonem[5].
Walcowaty, białawy lub jasnożółty. Za młodu pełny, później wewnątrz pusty[5].
Cienki, woskowaty, biały. Smak łagodny, zapach grzybowy[5].
Duże, eliptyczne, gładkie[5].
W opracowaniu Czerwona lista roślin i grzybów Polski jest zaliczony do kategorii gatunków narażonych na wymarcie (V), które najprawdopodobniej w najbliższej przyszłości przesuną się do kategorii gatunków wymierających, jeśli nie znikną czynniki zagrażające[6]. Od 2014 r. w Polsce jest objęty ochroną częściową grzybów[7], dawniej podlegał ochronie ścisłej.
Rośnie pojedynczo lub w grupach od marca do maja w lasach liściastych, zaroślach i parkach[5].
Grzyb jadalny o dużych walorach kulinarnych[5].
Naparstniczka stożkowata (Verpa conica), która ma mniejsze owocniki, a powierzchnia główki nie jest pofałdowana. Smardz jadalny (Morchella esculenta) ma główkę przyrośniętą do trzonu[5].
Naparstniczka czeska (Verpa bohemica (Krombh.) J. Schröt.) – gatunek grzybów z rodziny smardzowatych (Morchellaceae).
Verpa bohemica é uma espécie de fungos sapróbicos da família Morchellaceae. Pode ser reconhecida no campo pelo seu chapéu enrugado em forma de dedal de cor amarela ou castanha pálida ligado ao topo do estipe ligeiramente colorido; a sua caraterística distintiva são os seus esporos relativamente grandes, tipicamente medindo 60–80 por 15–18 µm. Apesar de amplamente consumido, o seu consumo não é geralmente aconselhado devido a relatos de intoxicação em indivíduos suscetíveis. O sinónimo Ptychoverpa bohemica é frequentemente usado pelos micólogos europeus.[1]
O chapéu do fungo (tecnicamente um apotécio) tem 2 a 4 cm de diâmetro por 2 a 5 cm de comprimento, com forma de sino ou cónica. Apresenta-se dobrado em cristas longitudinais que muitas vezes se fundem (anastomose) numa rede "venosa". O chapéu liga-se ao caule apenas no topo deste - pendurado no topo do estipe, com a orla lobada afastada do pé - e variando em cor do castanho-amarelado ao castanho-avermelhado; a face inferior do chapéu é pálida. O caule tem 6 a 12 cm de comprimento por 1 a 2,5 cm de espessura, é esbranquiçado, e afunila em direção ao topo de modo que o pé é mais grosso na base do que no topo.[2] Embora o caule esteja inicialmente algo preenchido com hifas algodoadas, ele torna-se eventualmente oco ao atingir a maturidade; de forma global, o cogumelo é bastante frágil.[3] A esporada é amarela. A carne é branca; o sabor e o odor desta espécie têm sido descritos como "agradáveis".[4]
Em comparação com outras espécies típicas de cogumelos, os esporos de V. bohemica são enormes, medindo tipicamente 60–80 por 15–18 µm; são elípticos, lisos, por vezes curvos, e de aparência hialina a amarelada;[2] os esporos não contêm gotículas de óleo.[1] Os esporos "enormes", geralmente dois (mais raramente três)[5] por asco, são caraterísticos desta espécie.[6]
Os indivíduos desta espécie crescem isolados ou dispersos no solo em bosques no início da primavera, frequentemente antes do surgimento dos Morchella, mas desenvolvendo-se durante a época de frutificação destes últimos.[1] São frequentemente encontrados ao longo das margens de rios, próximo de choupos e salgueiros, muitas vezes enterrados em detritos vegetais.[7] Um estudo dos quocientes isotópicos de carbono e nitrogénio sugere que Verpa bohemica é sapróbico, isto é, obtém os nutrientes a partir da matéria orgânica em decomposição.[8] V. bohemica tem uma distribuição ampla por toda a América do Norte,[1] e é também encontrado na Europa.[4]
Um estudo sobre a distribuição, tempo de frutificação e habitats de populações de Verpa e Morchella feito no Iowa ao longo de dez anos, mostrou que as espécies de Verpa são as primeiras a frutificar na primavera, pouco depois das folhas das árvores decíduas começarem a formar-se. Morchella angusticeps frutifica a seguir, seguido de Morchella esculenta e por fim Morchella crassipes.[9]
A comestibilidade desta espécie é questionável; embora Verpa bohemica seja comido por muitos, existem relatos de que a ingestão de grandes quantidades numa só refeição, ou em dias sucessivos, pode causar intoxicação em indivíduos suscetíveis.[10] Os sintomas incluem transtorno gastrointestinal e falta de coordenação muscular, similares aos efeitos relatados por alguns indivíduos após o consumo de Gyromitra esculenta.[5] Aqueles que realmente queiram consumir esta espécie são frequentemente aconselhados a escaldar os cogumelos em muita água (descartando-a),[11] ou a secar os espécimes antes de os comer.[12]
Verpa conica, uma espécie estreitamente relacionada, apresenta tipicamente o chapéu liso, embora sejam conhecidos espécimes com chapéus enrugados. Outra espécie semelhante é Morchella semilibera, a qual tem um chapéu com aspecto de favo o qual está unido ao caule ao longo de cerca de metade do comprimento deste, com cristas que são mais escuras do que as covas. Adicionalmente, visto em corte transversal, o caule de um espécime de M. semilibera é oco, branco, enquanto o de V. bohemica tem geralmente feixes algodoados no interior.[1] Verpa bohemica pode ser distinguido das espécies semelhantes de forma fiável pelos seus esporos de maior tamanho.
Verpa bohemica é uma espécie de fungos sapróbicos da família Morchellaceae. Pode ser reconhecida no campo pelo seu chapéu enrugado em forma de dedal de cor amarela ou castanha pálida ligado ao topo do estipe ligeiramente colorido; a sua caraterística distintiva são os seus esporos relativamente grandes, tipicamente medindo 60–80 por 15–18 µm. Apesar de amplamente consumido, o seu consumo não é geralmente aconselhado devido a relatos de intoxicação em indivíduos suscetíveis. O sinónimo Ptychoverpa bohemica é frequentemente usado pelos micólogos europeus.
Verpa bohemica sin. Ptychoverpa bohemica cu numele tradițional ciuciulete de plop,[2] este o specie de ciupercă comestibilă din încrengătura Ascomycota în familia Morchellaceae si de genul Verpa, fiind una dintre speciile care sunt cunoscute informal ca zbârciogi falși.[3] Ciuperca are o culoare galben-pală spre maro și pălăria sa are formă de clopot și conține o suprafață zbârcită și striată (asemănătoare sinuozităților cerebrale), având un diametru de 1,5 până la 2 cm și 6 până la 14 cm pe lungime.[4] Centrul pălăriei se unește cu centrul piciorului, iar pălăria colorată cade peste piciorul liber.[2] Dimensiunile pălăriei variază de la 12 cm lungime la 1 până la 2,5 cm în grosime. Din punct de vedere microscopic, ciuperca se deosebește prin sporii săi mari, tipic între 60–80 și 15–18 µm și prin prezența a numai doi spori pe ască și foarte rar patru spori.[4]
Ciuperca este fiabil deosebită de alți zbârciogi datorită prinderii pălăriei de picior: V. bohemica are o pălărie care atârnă complet liber față de picior. Deși considerată pe larg comestibilă, consumarea acestei ciuperci nu este recomandată din cauza raportării unor otrăviri în cazul unor persoane.[5] Simptomele otrăvirii includ disconfort gastrointestinal și lipsa coordonării musculare. V. bohemica se găsește în zonele nordice ale Americii de Nord, Europei și Asiei. Ea crește în solul acoperit de frunze moarte, în aprilie și mai, înainte de apariția „zbârciogilor adevărați” (genul Morchella).[2] Termenul Ptychoverpa bohemica este adesea folosit de către micologii europeni.
Specia a fost descrisă pentru prima dată de către în literatura științifică de către fizicianul și micologistul ceh Julius Vincenz von Krombholz în 1828, sub denumirea de Morchella bohemica.[6] Naturalistul german Joseph Schröter a transferat specia genului Verpa în 1893.[7] Ptychoverpa bohemica este un sinonim biologic publicat pentru prima oară de francezul Jean Louis Émile Boudier în tratatul său din anul 1907 despre Discomycetele din Europa;[8] numele a fost folosit ocazional, în special în publicațiile europene.[9] Boudier credea că ascosporii largi și curbați și parafizele rare și scurte erau suficient de distincte pentru a se obține un nou gen, care să conțină specii singure.[8][10] Ptychoverpa a fost de asemenea clasificată biologic ca secțiune a genului Verpa.[11] Această secțiune este caracterizată de prezența unor creste groase de pe pălărie, care pot fi simple sau bifurcate.[12]
Epitetul specific bohemica se referă la Boemia (acum parte a Republicii Cehe),[13] de unde Krombholz a cules original specia prima dată.[6] Ciuperca este cunoscută în comun ca „zbârciog timpuriu”,[14] sau „zbârciog fals”.[15] Ptychoverpa este derivat din cuvântul grecesc antic ptyx (genitivul de la ptychos), însemnând „cută”, „strat” sau „placă”.[16]
Pălăria acestei ciuperci (cunoscut tehnic ca apoteciu [17]) măsoară 2 până la 4 cm în diametru pe 2 până la 5 cm în lungime, având o formă conică, de clopot. Ea este pliată în creste longitudinale care adesea se leagă între ele (prin anastomoză) într-o rețea de tubului. Pălăria este atașată piciorului doar la vârf—atârnând de la vârful acestuia—și variază în culoare de la galben fad-maroniu spre roșu-maroniu; partea inferioară a pălăriei este pală. Piciorul este lung, fragil de la 6 la 12 cm pe 1 spre 2,5 cm în grosime [4], colorat albicios și se țuguiază în sus astfel că este mai gros la bază și mai subțire la vârf.[18] Deși piciorul este inițial vag umplut cu o hifă bumbăcoasă, acesta devine gol spre maturitate; per ansamblu, ciuperca oarecum fragilă.[19] Depozitul de spori este de culoare galbenă, iar carnea este albă.[20]
În raport cu alte tipuri de ciuperci, sporii speciei V. bohemica sunt gigantici, măsurând de obicei 60–80 pe 15–18 µm. Ei sunt eliptici, netezi, câteodată curbați, și aspectul lor este între cristalin (translucid) și galben.[18] Sporii, a căror număr este de doi (mai rar trei) [21] per ască, sunt caracteristici strict acestei specii.[14] Ascele netede și eliptice măsoară 275–350 µm lungime pe 16–23 µm lățime.[22] Micologul englez-canadian Arthur Henry Reginald Buller a determinat faptul că ascele sunt heliotropice—se îndoaie în contact cu lumina. Astfel cum el nota, „Am tăiat transversal prin lamelele sale, am examinat aceste secțiuni sub microscop și imediat am înțeles că în toate găurile și adânciturile himenale, ascele erau curbate spre exterior, așadar operculul lor ar putea putea să fi văzut cele mai puternice raze de lumină la care capătul ascelor a fost supus în locurile în care corpurile ciupercilor s-au dezvoltat.” [23] Acest răspuns la stimulul luminii este semnificativ deoarece el permite unei lamele cu spori să se umple și apoi să își descarce ascele spre părțile libere, astfel crescând șansele ca sporii să fie transportați de vânt.[23] Parafiza este subțire și fusiformă, cu diametrul de 7–8 µm la vârfuri.[24]
Comestabilitatea acestei specii de ciuperci este contestabilă; deși Verpa bohemica este mâncată de unii, consumarea cantităților mari de o dată, sau de-a lungul mai multor zile la rând, a fost raportată că a cauzat otrăvire la unii indivizi sensibili.[5] Printre simptome se numără și disconfortul gastrointestinal precum și pierderea controlului muscular, similare celor raportate la unii oameni după consumarea speciei de zbârciog Gyromitra esculenta.[21] Toxina responsabilă din G. esculenta este giromitrinul; este susceptibil ca V. bohemica să fie abilă să sintetizeze mici cantități din această toxină.[25] Consumul excesiv a produs în unele cazuri chiar și comă.[26] Cei care își doresc să consume acestă specie sunt sfătuiți să le opărească cu cantități abundente de apă (strecurând apa înainte de consum),[27] să usuce ciupercile înainte de consumarea lor,[28] sau, dacă mănâncă specia pentru prima dată, să consume doar porții mici pentru testarea toleranței corpului.[14] Unii susținători mănâncă doar pălăriile și aruncă picioarele.[29] Opiniile referitoare la gustul ciupercii diferă, variind de la „puternic dar nu la fel cu cel al zbârciogilor adevărați”,[30] la „plăcut”,[20] sau „nespecific”.[9]
Cea mai apropiată specie înrudită, Verpa conica, are tipic o pălărie netedă, deși specimenele cu pălăria zbârcită sunt cunoscute. V. conica poate fi diferențiată microscopic datorită ascelor ce conțin opt spori.[30] Răspândirea speciei înrudite în partea Nord-Americană merge mai mult spre sud decât cea a speciei V. bohemica.[22] Un alt grup similar de specii sunt zbârciogii „fără jumătate”, Morchella semilibera și alte specii, care au o pălărie în formă de fagure care este atașată piciorului la aproximativ jumătate din lungimea sa, și cu crestele mai negre ca adânciturile. Suplimentar, piciorul secționat pe lungime al speciei M. semilibera pare ca fiind gol, în timp ce V. bohemica are de obicei mănunchiuri asemănătoare bumbacului în picior,[9] iar M. semilibera are perforații verticale spre bază, în timp ce V. bohemica nu le are. Verpa bohemica poate fi fiabil diferențiată de alte specii similare datorită sporilor săi mari.[31]
Corpul speciei V. bohemica crește singur sau dispersat pe suprafața solului înaintea perioadei de apariție a zbârciogilor, dar și de-a lungul perioadei creșterii lor.[9] Este de obicei găsită de-a lungul malurilor râurilor, lângă specimene de Populus sect. Aegiros, sălcii și de plopi tremurători, adesea acoperită de plante în descompunere.[15] Ciuperca preferă să crească în zonele umede cu lumină suficientă.[32] Temperatura minimă de creștere a speciei este de 3 °C, cea optimă de 22 °C, iar temperatura maximă este de 30 °C.[33] Analiza izotopilor de carbon și azot au arătat faptul că Verpa bohemica este saprofită, adică are capacitatea de a-și atrage nutrimenții din materia organică în descompunere.[34] S-a propus ipoteza că, totuși, ciuperca este micoriză cel puțin de-a lungul ciclului său de viață.[35] Ciuperca are o largă răspândire în partea nordică a Americii de Nord;[9] răspândirea sa tinde să se mute și în sud până la Marile Lacuri din Statele Unite și până în sudul Californiei de Nord de pe coasta de vest.[22] În Europa, ciuperca este larg răspândită și a fost colectată din Austria,[36] Republica Cehă,[37] Danemarca,[36] Finlanda,[38] Germania,[39] Norvegia,[40] Polonia,[41] România [2] Rusia,[42] Slovenia,[36] Spania,[36] Suedia,[43] și Ucraina.[44] În Asia, a fost înregistrată chiar și în India [45] și în Turcia.[46]
Un studiu realizat în zece ani despre distribuirea, timpul creșterii și a habitatului zbârciogilor și a zbârciogilor falși din statul Iowa a arătat faptul că zbârciogii falși timpurii sunt primii zbârciogi care cresc primăvara, apărând imediat ce frunzele copacilor cu frunze căzătoare încep să crească. Următorii sunt specimenele de Morchella angusticeps, apoi zbârciogul alb Morchella esculenta iar la sfârșit Morchella crassipes.[47] Picioarele ciupercilor deservesc ca și zonă de împerechere pentru unele specii de muște, printre care se numără și Porricondyla media, Pegomya geniculata și Trichocera annulata.[48]
Verpa bohemica sin. Ptychoverpa bohemica cu numele tradițional ciuciulete de plop, este o specie de ciupercă comestibilă din încrengătura Ascomycota în familia Morchellaceae si de genul Verpa, fiind una dintre speciile care sunt cunoscute informal ca zbârciogi falși. Ciuperca are o culoare galben-pală spre maro și pălăria sa are formă de clopot și conține o suprafață zbârcită și striată (asemănătoare sinuozităților cerebrale), având un diametru de 1,5 până la 2 cm și 6 până la 14 cm pe lungime. Centrul pălăriei se unește cu centrul piciorului, iar pălăria colorată cade peste piciorul liber. Dimensiunile pălăriei variază de la 12 cm lungime la 1 până la 2,5 cm în grosime. Din punct de vedere microscopic, ciuperca se deosebește prin sporii săi mari, tipic între 60–80 și 15–18 µm și prin prezența a numai doi spori pe ască și foarte rar patru spori.
Ciuperca este fiabil deosebită de alți zbârciogi datorită prinderii pălăriei de picior: V. bohemica are o pălărie care atârnă complet liber față de picior. Deși considerată pe larg comestibilă, consumarea acestei ciuperci nu este recomandată din cauza raportării unor otrăviri în cazul unor persoane. Simptomele otrăvirii includ disconfort gastrointestinal și lipsa coordonării musculare. V. bohemica se găsește în zonele nordice ale Americii de Nord, Europei și Asiei. Ea crește în solul acoperit de frunze moarte, în aprilie și mai, înainte de apariția „zbârciogilor adevărați” (genul Morchella). Termenul Ptychoverpa bohemica este adesea folosit de către micologii europeni.
Smrčkovec český (Verpa bohemica) je druh huby z čeľade Smrčkovité. Má zvoncovitý až kužeľovitý klobúk, ktorý je vysoký 2-5 cm a široký 2-4 cm. Rastie vo skupinách na vlhkých zatienených miestach.
Commons ponúka multimediálne súbory na tému Smrčkovec český
Smrčkovec český (Verpa bohemica) je druh huby z čeľade Smrčkovité. Má zvoncovitý až kužeľovitý klobúk, ktorý je vysoký 2-5 cm a široký 2-4 cm. Rastie vo skupinách na vlhkých zatienených miestach.
| fotkaraktär = bar | sporavtrycksfärg = gul }}
Vindlad klockmurkla (Verpa bohemica) je grzib[3], co go nojprzōd ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz, i fick sitt nu gällande vetenskapliga namn av Joseph Schröter 1893. Vindlad klockmurkla nŏleży do zorty Verpa i familije Morchellaceae.[4][5][6]
| fotkaraktär = bar | sporavtrycksfärg = gul }}
Vindlad klockmurkla (Verpa bohemica) je grzib, co go nojprzōd ôpisoł Julius Vincenz von Krombholz, i fick sitt nu gällande vetenskapliga namn av Joseph Schröter 1893. Vindlad klockmurkla nŏleży do zorty Verpa i familije Morchellaceae.
Полодові тіла прямостоячі, до 10-15 см висотою. Шапинка дзвіночкоподібна, 2-5 см висотою, 2-5 см в діаметрі, жовтувато-бура, вохряна, з тісно розташованими складками, що з'єднуються поперечними відгалуженнями, приросла до ніжки, з вільними краями, зверху породовгувато-зморщена, знизу гладка, білувата.
Ніжка 4-14 см довжиною, 1,5-2 см товщиною, циліндрична, розширена до основи, порожниста, спочатку біла, з часом жовтувата, луската, крихка.
М'якоть тонка, без вираженого запаху і смаку.
Споровий порошок вохряний. Спори циліндричні, одноклітинні, злегка жовтуваті, 60-80 х 15-25 мкм.
Представники виду ростуть на ґрунті у світлих листяних і мішаних лісах, галявинах, весною у квітні, травні. В Україні поширені на Прикарпатті, Поліссі, Лісостепу. За кордоном в Європі, Азії, Індії, Півнчіній Америці.
Умовно їстівний гриб. Перед вживанням відварюють 15 хв. потім смажать. Сушать.
[{{fullurl:wikispecies:{{{wikispecies}}}|uselang=ru}} Систематика
на Викивидах]
Ша́почка сморчко́вая (лат. Verpa bohemica) — гриб рода шапочек семейства сморчковых. Своё название гриб получил благодаря некоторому сходству с настоящими сморчками и свободно (как шапка) сидящей на ножке шляпке.
Русские синонимы:
Плодовые тела (апотеции) сморчковой шапочки крупные, мясистые, до 10 и более см высотой, обычно описываются как шляпконожечные.
Шляпка гриба в форме колпачка (колокольчатая, наперстковидная или коническая), небольшая — 1—5 см высотой и 1—4 см диаметром. В отличие от шляпок сморчков, нижний край шляпки свободный (шляпка прирастает к ножке только на самой верхушке); у молодых грибов он прижат к ножке, у старых — часто отогнут в сторону. Цвет шляпки также зависит от возраста гриба и места произрастания, меняясь от бурого, тёмно-коричневого (у молодых грибов) до желтовато-охристого и даже жёлтого (у зрелых грибов). Снаружи поверхность шляпки морщинистая, покрытая множеством мелких извилистых продольных складок, иногда ветвящихся; у старых грибов выглядит изрытой. Снизу шляпка гладкая, более светлая, со множеством беловатых прожилок, расположенных кружками.
Ножка длинная, цилиндрическая, гладкая, иногда слабобороздчатая, обычно изогнутая, нередко — чуть сплюснутая с боков, к основанию слегка расширяется, 6—11 (до 15) см длиной и 1,5—2 (до 3)[1] см толщиной. У молодых грибов ножка внутри цельная, заполненная ватообразной мякотью; у зрелых грибов — полая. Цвет ножки также меняется с возрастом: у молодых грибов она бело-желтоватая, у зрелых становится охряной. Поверхность ножки опушенная или слабочешуйчатая, покрыта мелким мучнистым налётом, расположенных тонкими поясками, который легко стирается от прикосновения.
Мякоть светлая (у шляпки более тёмная), очень ломкая и тонкая, восковидная, со специфическим запахом, похожим на запах сырости[2] и без особого вкуса.
В плодовых сумках всего по две аскоспоры. Споры крупные: 54—80 × 15—18 мкм, гладкие, удлиненно-эллипсоидные, без капель масла. Споровый порошок желтоватый.
Гриб распространён в умеренной зоне Северного полушария. Предпочитает подтопленные почвы, суглинистые и супесчаные; растёт в светлых лиственных и смешанных сырых незадернённых лесах, обязательно рядом с липами, осинами или берёзами. Чаще встречается в низинах; расселяется вдоль ручьёв, канав и ям с водой. При благоприятных условиях растёт очень большими семьями — до 50—80 экземпляров. На разных этапах жизненного цикла, вероятно, является микоризным и сапротрофным грибом[1].
Сморчковая шапочка не переносит низкой влажности и быстро засыхает на корню[2].
Сезон апрель — середина мая, наиболее обильно плодоносит в первой половине мая.
Все эти грибы условно-съедобны.
Гриб условно-съедобный, перед употреблением его необходимо отваривать в течение 15 минут (отвар сливается), либо высушить. В американских источниках, однако, гриб указан как несъедобный, вызывающий слабые отравления и аллергические реакции[1].
Ша́почка сморчко́вая (лат. Verpa bohemica) — гриб рода шапочек семейства сморчковых. Своё название гриб получил благодаря некоторому сходству с настоящими сморчками и свободно (как шапка) сидящей на ножке шляпке.
Morchella bohemica Krombh. 1828 basionym Ptychoverpa bohemica (Krombh.) Boud. 1907Русские синонимы:
Колпачо́к Сморчо́к не́жный Ве́рпа че́шская
科学分类 
界： 真菌界 Fungi 门： 子囊菌门 Ascomycota 纲： 盤菌綱 Pezizomycetes 目： 盤菌目 Pezizales 科： 羊肚菌科 Morchellaceae 属： 鐘菌屬 Verpa 种： 皺蓋鐘菌 V. bohemica 二名法 Verpa bohemica皺蓋鐘菌（學名：Verpa bohemica）是羊肚菌科的一種真菌，屬於假羊肚菌的一種。這種蕈類的菌蓋為淺黃色至棕色，呈頂針狀，直徑為2－4公分，長2－5公分，表面有如腦狀的皺褶與迴旋。菌柄較為脆弱，為淺色，可長達12公分，厚1－2.5公分。在顯微鏡下，這種蕈類的特徵為大型的孢子，足有60－80微米長、15－18微米寬，且每個子囊只有兩個孢子亦是其特色（一般的子囊菌每個子囊具有八個孢子）。
在野外，本種可以菌蓋和菌柄的連接方式和真羊肚菌區別，皺蓋鐘菌的菌柄上的菌蓋是完全和菌柄游離的。雖然被許多人認為皺蓋真菌可食，但仍不建議食用，有報導指稱它對部分過敏的人是有毒的，中毒症狀包括腸胃不適和肌肉失去協調。皺蓋真菌分布於北美洲、歐洲與亞洲。在早春融雪後，在木頭上產生子實體，比羊肚菌還早出現。歐洲的真菌學家常以異名Ptychoverpa bohemica稱呼本種。
本種最早由捷克真菌學家尤利烏斯·溫岑茲·馮·克羅姆布霍爾茲（Julius Vincenz von Krombholz）於1828年描述，並命名為Morchella bohemica[2]，1893年，德國博物學家約瑟夫·梭羅德（英语：Joseph Schröter）將其改分至鐘菌屬下[3]，Ptychoverpa bohemica則是法國人让·路易·埃米尔·布迪耶（Jean Louis Émile Boudier）關於盤菌綱的專著中使用的一個異名[4]，現在仍偶爾被一些學者，特別是歐洲真菌學家使用[5]。布迪耶認為皺蓋鐘菌子囊上短少的側絲（英语：paraphyses）和大型、圓弧狀的子囊孢子以足夠將本種獨立為一個新的屬[4][6]，此命名法中的屬名Ptychoverpa目前是鐘菌屬下的一個組（種以上，屬以下的一個分類單位）[7]，此節的特徵為菌蓋上縱向、較粗並可能有分支的的脊狀突起[8]。
種小名bohemica指的是波希米亞（現今捷克的一部份），是克羅姆布霍爾茲最早發現皺蓋鐘菌並收集樣本之處[9][2]。Ptychoverpa則是來自古希臘文的ptyx（ptychos為所有格），指的是摺疊、層狀[10]。本種的俗名包括早羊肚菌（early morel）[11]或皺紋頂針傘（wrinkled thimble-cap）[12]。
皺蓋鐘菌的子囊果直徑為2－4公分，長達2－5公分，呈圓錐狀與鐘狀，表面折疊許多縱向的脊狀突起，並常交織成網絡狀。菌蓋與菌柄鐮接處只有在菌柄的頂端互相接觸，邊緣分葉不與菌柄接觸，顏色由黃棕色至紅棕色，下方則是白色。菌柄長6－12公分，厚1－2.5公分，顏色為乳白色，基部是最粗的，由下往上逐漸變細[13]。雖然菌柄剛形成時充滿著棉狀的軟組織，但成熟會會逐漸變為中空。總體來說這種蕈十分脆弱[14]，孢子印為黃色，菌髓為白色[15]。
和其他典型真菌物種比起來，皺蓋鐘菌的子囊孢子非常巨大，可長至60－80微米，寬15－18微米，其為橢圓形，平坦，有時則會彎曲，呈透明至淺黃色[13]。多數子囊菌的每個子囊中有八個子囊孢子，而皺蓋鐘菌的子囊只有兩個孢子（少數為三個）是本種特色之一[16][11]，平坦、橢圓的子囊長275－350微米，寬16－23微米[17]。英裔加拿大真菌學家亞瑟·亨利·雷金納德·博勒（英语：Arthur Henry Reginald Buller）認為皺蓋鐘菌的子囊有向日性（英语：Heliotropism），即其會朝光線彎曲，他描述：「我對菌蓋進行橫切，將片段放在顯微鏡下觀察，並發現在所有子實層的凹溝中，子囊都向外彎曲，因為它們的囊蓋（英语：Operculum (botany)）面對了最多的光線。」這種對光線刺激的反應非常重要，因為它可以協助子實體往外界的開放空間釋放孢子，增加孢子隨風被傳播的機會[18]。側絲較為粗短，頂端直徑7-8微米[19]。
皺蓋鐘菌的可食性是有疑問的，雖然有許多人食用這種真菌，但已有報導指出一次食用太大量或連續幾天食用這種蕈類會在部分過敏的人產生毒性[20]。中毒症狀包括腸胃不適與肌肉失去協調，與另一種假羊肚菌鹿花菌的食用後症狀相似[16]。造成鹿花菌毒性的毒素為鹿花菌素（英语：Gyromitrin），皺蓋鐘菌有可能也能合成少量的該毒素[21]。也有報導顯示過度食用這種蕈而導致昏迷[22]。欲食用者建議先以大量的水煮過，將水倒掉並乾燥後再食用[23][24]，並且對於首次食用者應只食用少量以測試自己的耐受度[11]。有些人建議只使用菌傘而拋棄菌柄[25]。此種真菌的口感評價不一，包括「氣味強烈但與羊肚菌不同」[26]、「氣味溫和」[15]與「普通」等[5]。
與皺蓋鐘菌最相近的物種圆锥钟菌的菌蓋通常是平滑的，但也有菌蓋有皺紋的樣本被發現，兩種蕈可在顯微鏡下被區分，因為圓錐鐘菌的子囊有八個子囊孢子[26]。其在北美洲的分布範圍較皺蓋鐘菌往南延伸許多[17]。另一相似的類群是半開羊肚菌，具有蜂巢狀的菌蓋，約有一半的長度和菌柄相連，其菌蓋的突起部分較凹陷部分還深，且在基部有縱向的針孔，這是皺蓋鐘菌沒有的。另外半開羊肚菌的菌柄橫切是中空的，皺蓋鐘菌的幼小子實體菌柄中央則有棉狀軟組織[5]。皺蓋鐘菌可用大個多的孢子和所有相似物種區別[27]。
皺蓋鐘菌的蕈在早春單獨或集中的分布在地上的木頭上，通常在羊肚菌出現前就出現，並持續整個羊肚菌的出現季節[5]。通常沿著河床分部，靠近三角葉楊（英语：Populus sect. Aigeiros）、楊與柳，並可能被植物廢棄物掩蓋[12]。子實體的形成需要濕潤的環境與充足的陽光，其最低生長溫度為攝氏3度，最適生長溫度為攝氏22度，最高生長溫度為攝氏30度[28]。一項對於碳與氮的同位素比例分析（英语：Isotope analysis）指出皺蓋鐘菌是腐生營養的，即透過分解環境中的有機物取得養分[29]，但也有證據指出其在生活史中的至少一部分會與植物形成菌根[30]。皺蓋鐘菌廣泛分布於北美洲北部，其南界在美國中西部為五大湖區，在美國西岸則是加州北部[17]。皺蓋鐘菌也廣泛分布於歐洲，其樣本已在奧地利[31]、捷克[32]、丹麥[31]、芬蘭[33]、德國[34]、挪威[35]、波蘭[36]、俄羅斯[37]、斯洛維尼亞[31]、西班牙[31]、瑞典[38]與烏克蘭[39]被採集。在亞洲則已有在印度[40]與土耳其[41]被發現的紀錄。
在愛荷華州，一項長達十年的研究分析羊肚菌與假羊肚菌的分布情形、子實體長出時間等的研究指出皺蓋鐘菌是春天最先長出子實體的蕈類，在落葉植物開始長出新葉後就出現，接著依序是黑脉羊肚菌（英语：Morchella angusticeps）、美味羊肚菌（英语：Morchella esculenta），最後是粗柄羊肚菌（Morchella crassipes）[42]。子實體可作為Porricondyla media、曲茎泉蝇（Pegomya geniculata）、環飾冬大蚊等雙翅目昆蟲的繁殖場所[43]。
皺蓋鐘菌（學名：Verpa bohemica）是羊肚菌科的一種真菌，屬於假羊肚菌的一種。這種蕈類的菌蓋為淺黃色至棕色，呈頂針狀，直徑為2－4公分，長2－5公分，表面有如腦狀的皺褶與迴旋。菌柄較為脆弱，為淺色，可長達12公分，厚1－2.5公分。在顯微鏡下，這種蕈類的特徵為大型的孢子，足有60－80微米長、15－18微米寬，且每個子囊只有兩個孢子亦是其特色（一般的子囊菌每個子囊具有八個孢子）。
在野外，本種可以菌蓋和菌柄的連接方式和真羊肚菌區別，皺蓋鐘菌的菌柄上的菌蓋是完全和菌柄游離的。雖然被許多人認為皺蓋真菌可食，但仍不建議食用，有報導指稱它對部分過敏的人是有毒的，中毒症狀包括腸胃不適和肌肉失去協調。皺蓋真菌分布於北美洲、歐洲與亞洲。在早春融雪後，在木頭上產生子實體，比羊肚菌還早出現。歐洲的真菌學家常以異名Ptychoverpa bohemica稱呼本種。
_Boudier_40185.jpg)
_21.04.18,_%D0%9A%D0%B8%D1%97%D0%B2%D1%81%D1%8C%D0%BA%D0%B0_%D0%BE%D0%B1%D0%BB.jpg)
