Albatrellus (Samuel Frederick Gray, 1821) este un gen de ciuperci comestibile (cea ce privește soiuri europene, exceptie: necomestibilul Albatrellus cristatus) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Russulales și familia Albatrellaceae cu ajustat 24 de specii (în Europa aproximativ 10).[1] Speciile acestui gen coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor, dar după câțiva autori au de asemenea calități saprofite. Bureții se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri acide, sărace și nisipoase sau calcaroase în păduri de conifere prin luminișuri, preferat pe lângă pini, mai rar sub molizi sau /și în cele de foioase sau mixte sub fagi, câteodată chiar pe lemn în putrefacție (depinde de soi). Apar în grupuri numeroase, crescând adesea în tufe, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până toamna târziu.[2][3] Tip de specie este Albatrellus ovinus.
Istoric
Primul care a descris genul corect conform nomenclaturii lui Carl von Linné a fost omul de știință englez Samuel Frederick Gray în volumul 1 al operei sale A natural arrangement of British plants din 1821.[4] El s-a referit corect la o descriere mai veche a lui Pier Antonio Micheli cu denumirea Albatrello, de verificat în lucrarea sa Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita din 1729, descrisă însă probabil după o metodă pre-lineană ca Polyporus.[5] Taxonul lui Gray este valabil până în prezent (2019).
Toate celelalte încercări de modificare a numelui binomial nu s-au impus și pot fi neglijate (vezi infocaseta).
Descriere
-
Pălăria: poate să aibă un diametru de 3-18 cm și o grosime de 1-4 cm, este preponderent destul de cărnoasă, moale până elastică, adesea neregulată, mai întâi sferică cu marginea răsucită în jos apoi neregulat aplatizată, nu rar adâncită în formă de pâlnie și contopită cu exemplarele vecine. Cuticula este uscată, mată și, depinde de specie, netedă, catifelată sau pâslită cu un colorit variabil de la albicios, cenușiu, peste ocru-gălbui până la brun închis. La bătrânețe are tendința de a se sparge în fragmente poliedrice. Nu prezintă un velum universale.
-
Tuburile și porii: Sporiferele sunt foarte scurte, de 1-2 mm lungime și ușor decurente la picior, coloritul alb, galben sau ocru-gălbui. Porii sunt în tinerețe albi, rotunzi, foarte mici (0,2 mm), dar devin gălbui, mai largi și rectangulari la exemplarele mature, colorându-se la apăsare sau cu vârsta mai închis la unele soiuri.
-
Sporii: Ei sunt foarte mici, rotunjori până slab elipsoidali, cu pereți groși și fără por de germen, netezi, hialini (translucizi) cu o picătură de ulei în centru și neamiloidozi (nu se decolorează cu reactivi de iod). Pulberea lor este albă. Basidiile au la baza lor catarame, cestoide (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Sistemul hifelor este mono-mitic, deci există numai un singur tip de hife.[6]
-
Piciorul: care poate fi alipit în poziție centrală sau ușor excentrică față de pălărie are o înălțime între 2 și 8 cm și un lățime de până la 4 cm, este cilindric, solid, mai bulbos către bază cu un vârf subțiat, neted până ușor catifelat și de culoare în majoritate albă, deseori cu pete gălbuie. Nu prezintă o zonă inelară, pentru că îi lipsește un velum partiale.
-
Carnea: este albă (devenind adesea gălbuie după secțiune), compactă, poate fi de consistență moale și fragilă până la elastică, chiar și ca de plută. Mirosul, în special la exemplare mai tinere, este foarte plăcut și aromatic de ciuperci, gustul fiind asemănător de savuros (cu excepția necomestibilului burete cu creastă.[2][3]
Speciile genului
În urmare sunt listate cele (ajustat) 24 de specii ale genului, cele europene fiind marcate cu (E).[1]
-
Albatrellus ellisii (Berk.) Pouzar (1966)
-
Albatrellus flettii (Morse) Pouzar (1972)
-
Albatrellus fumosus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
-
Albatrellus ginnsii A.B.De (2005)
-
Albatrellus microcarpus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
-
Albatrellus ovinus (Schaeff.) Kotl. & Pouzar (1957) (E)
-
Albatrellus peckianus (Cooke) Niemelä (1970)
-
Albatrellus pes-caprae (Pers.) Pouzar (1966) (E)[8]
-
Albatrellus piceiphilus B.K.Cui & Y.C.Dai (2008)[9]
-
Albatrellus pilosus (Petch) Ryvarden (1980)
-
Albatrellus skamanius (Murrill) Pouzar (1972)
-
Albatrellus subrubescens (Murrill) Pouzar (1972) (E)
-
Albatrellus syringae (Parm. Pouzar (1966) (E)
-
Albatrellus tianschanicus Bondartsev Pouzar (1966)
-
Albatrellus tibetanus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
-
Albatrellus yasudae (Lloyd) Pouzar (1972), eventual acum Neoalbatrellus
Speciile genului în imagini (selecție)
Albatrellus cantharellus (dreapta)
Delimitare
În 1920, micologul american William Alphonso Murrill a început să transfere specii ale genului Albatrellus la acesta, de exemplu pe Albatrellus ovinus, iar micologul german Rolf Singer a redenumit pe timpul exilului său în Uniunea Sovietică (1941), împreună cu Appollinaris Semenovich Bondartsev, aproape toate altele soiuri ale genului, între altele pe Albatrellus cristatus sau Albatrellus confluens. Deși micologul ceh Zdeněk Pouzar le-a retransferat corect (între 1957 și 1966), denumirea Scutiger s-a ținut până la sfârșitul secolului trecut și se mai poate citi în cărți micologice. Între timp chiar și specia Scutiger paes-caprae este acceptată membru al genului Albatrellus.[8] Astfel, în acest gen au rămas doar 7 (9) specii, cu toate neeuropene.
Neoalbatrellus subcaeruleoporus
Note
- ^ a b Mycobank
- ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 496-497, ISBN 978-3-8354-1839-4
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 540-543, ISBN 978-3-440-14530-2
-
^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 p. 645 Ediție digitală, vol. 1
-
^ Pier Antonio Micheli: „Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita...” , Editura Bernardo Paperini, Florența 1729, p. 131 [1]
-
^ German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8, p. 471
-
^ S. Ryman și colaboratori: „Albatrellus citrinus sp. nov., connected to Picea abies on lime rich soils”, în: „ Mycological Research”, vol. 107, nr. 10, 2003, p. 1243-1246
- ^ a b Albatrellus pes-caprae în Mycobank
-
^ B. K. Cui, Z. Wang, & Y. C. Dai: „Albatrellus piceiphilus sp. nov. on the basis of morphological and molecular characters”, în: „Fungal Diversity”, vol. 28, 2008, p. 41-48 [2]
-
^ Carolus Linnaeus: „ Species Plantarum”, vol. 2, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753, p. 1176 [3]
-
^ Serge Audet: „Neoalbatrellus”, în: „Mycotaxon”, nr. 111, 2010, p. 442
-
^ Pier Antonio Micheli: „Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita...”, Editura Bernardo Paperini, Florența 1729, p. 129, tab. 70-71
-
^ Jean-Jacques Paulet: „Prospectus du Traite historique, graphique culinaire et medical des Champignons”, Editura L’Imprimerie Nationale du Louvre, Paris 1808, p. 49
-
^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 646
-
^ Josef Šutara: „Xerocomellus”, în: „ Česká mykologie” (azi: „Czech Mycology”), vol. 60, nr. 1, 2008, p. 44
-
^ Lucien Quélet: „Xerocomus”, în: Antoine Mougeot și colaborator: „La flore des Vosges: Champignons”, Editura E. Busy, Épinal 1887, p. 477
Bibliografie
-
Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 50, ISBN 3-405-12116-7
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
-
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
-
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
Materiale media legate de Albatrellus la Wikimedia Commons
_14.JPG)
.JPG)
